Lisabona, orașul cu un farmec de neconfundat, dat de nemărginirea oceanului și acordurile melancolice ale fado-ului, dar și de multitudinea culturală și atmosfera sa relaxată, a fost ales de Asociația Internațională a Apei pentru a găzdui anul acesta Congresul Mondial al Apei, între 21 și 26 septembrie.
După Paris, Berlin, Melbourne, Marrakech, Beijing, Viena, Montreal și Busan, este rândul capitalei Portugaliei să găzduiască una din cele mai ample manifestări și expoziții dedicate apei. Situat la vărsarea fluviului Tejo în mare și renumit pentru Aguas Livres, apeductul istoric, în lungime de 58 de kilometri, Lisabona, oraș cândva aflat la marginea lumii cunoscute, este locul în care minunate vestigii ale trecutului, apeducte și canale, stau acum alături de realizări moderne de succes.
Evoluția Portugaliei în ultimii 20 de ani a fost una spectaculoasă în mai multe domenii, incluzând mediul și dezvoltarea durabilă. Experiența locală poate furniza leaderilor internaționali din domeniul apei numeroase exemple de succes în ceea ce privește organizarea companiilor regionale, politicile naționale, găsirea unui echilibru între inițiativa publică și privată din acest sector, normele de reglementare și programele de benchmarking.
Congresul IWA (abreviere din limba engleză, International Water Association) are loc odată la 2 ani și se adresează specialiștilor din toate domeniile asociate ciclului apei, de la chestiuni globale cum ar fi conservarea resurselor până la aspecte concrete legate de managementul apei potabile și uzate.
Agenda pregătită de organizatori oferă celor peste 5.000 de participanți – cercetători, profesori, consultanți, practicieni – posibilități diverse de a afla noutățile, tendințele și provocările din domeniul propriu de lucru și de a relaționa cu omologi de-ai lor sau specialiști de vârf. Numeroasele conferințe, seminarii, ateliere, standurile expoziționale, vizite la obiective reprezentative din regiune sunt tot atâtea mijloace pentru participanții la congres de a accesa informațiile relevante sau a găsi oportunități de colaborare sau dezvoltare a afacerilor.
Tematica dezbaterilor din cadrul întâlnirilor congresului poate fi grupată pe câteva categorii principale de interes. Vor fi aduse în discuție, în cadrul atelierelor sau seminariilor, argumente pro și contra schimbărilor majore la nivelul serviciilor municipale de utilitate publică, abordării centralizate sau descentralizate ale alimentării cu apă în orașele viitorului, „cartografierea” resurselor de apă, managementul sustenabil al apei, calitatea și siguranța apei în contextul asigurării sănătății populației și noutăți din tehnologiile de tratare a apei potabile și uzate.
Congresul va fi deschis în 21 septembrie, de Jorge Moreira da Silva, ministrul mediului din Portugalia, expert internațional în domeniul schimbărilor climatice, energiei și politicilor de mediu și totodată fondator și președinte al „laboratorului de idei” numit Platforma pentru Creștere Sustenabilă, organizație non-guvernamentală înființată în 2011.
Pentru ultima zi a congresului, organizatorii au planificat câteva vizite la obiectivele de interes din regiune, cum ar fi stația de epurare a apelor uzate Alcantara, cea mai mare din cele patru care deservesc Lisabona, stația de epurare din Guia, Cascais, care deversează apa epurată în mare și este dotată cu un sistem suplimentar de dezinfecție a apei pentru sezonul estival, între lunile iunie și septembrie, lacul de acumulare Alqueva, de pe râul Guadiana, cel mai mare de acest fel din Europa, și muzeul apei din Lisabona, administrat de compania EPAL, muzeu care, prin clădirile și monumentele sale din secolele XVIII și XIX, conservă un important capitol din istoria locală a alimentării cu apă.