În afara florei și faunei subacvatice, a epavelor sau relicvelor rătăcite în adâncuri, oglinda apei poate ascunde și alte minunății. Acesta este, spre exemplu, cazul Lacului Verde (Grüner See) din Austria. Sub apele sale ca smaraldul, căci numele nu i-a fost ales întâmplător, lacul ascunde mari surprize. Situat lângă mica localitate Tragöss din Stiria, înconjurat de munți și păduri, Lacul Verde se deosebește, prin ceva anume, de restul lacurilor montane din Austria.
Apele sale reci (6 grade Celsius) provin din topirea zăpezilor de pe versanții carstici învecinați. De aceea, iarna lacul are o adâncime de 1-2 m, în schimb primăvara, după dezgheț, apele sale încep să crească. Din mai până în iunie, adâncimea este cea mai mare din tot timpul anului, de 12 m. Din iulie, nivelul apei începe să scadă. Până aici, nimic foarte spectaculos. Numai că, pe malurile sale este amenajat un imens parc cu alei, bănci și copaci. Vara, toamna, iarna, parcul este accesibil amatorilor de natură sau drumeții, dar când apele cresc, parcul este complet acoperit, devenind unul… subacvatic.
Cu apele sale limpezi, ce oferă o vizibilitate de până la 50 m, Lacul Verde a fost o populară atracție printre pasionații de scufundări. Acestea, precum și scăldatul, au fost însă interzise de administrația locală, din 2014. Se pare că afluxul prea mare de vizitatori subacvatici afecta limpezimea, și implicit, culoarea de smarald a apei, prin antrenarea sedimentelor de pe fund. Cu toate acestea, Lacul Verde rămâne o atracție turistică locală.
O altă destinație inedită în lumea scufundărilor de agrement este cenota Angelita, din Peninsula Yucatan, Mexic, cunoscută ca „râul care curge sub apă”. Cenota Angelita, al cărei nume înseamnă „micul înger”, dezvăluie scafandrilor experimentați (căci exploarea cenotei este una dificilă!) un peisaj absolut feeric – un râu, o pădure, ceață, toate la 50 m sub nivelul apei.
Cenota găzduiește un fenomen mai puțin întâlnit. Apa dulce și apa sărată se întâlnesc aici, separate de un strat de hidrogen sulfurat, care formează o interfață vizibilă între cele două. Stratul de hidrogen sulfurat alunecă continuu între cel de deasupra sa, de apă dulce, mai ușor și cel de apă sărată, mai dens, creând senzația de mișcare, de apă curgătoare.
Scafandrii care aleg cenota Angelita au ocazia de a explora un labirint de peșteri subacvatice, cu formațiunile specifice calcarului, stalactite și stalagmite. Vietățile sunt puține dar neobișnuite, adaptările la mediul marin lipsit de lumină fiind printre cele mai interesante. Malurile așa-zisului râu subacvatic au acumulat vegetație, frunze și crengi, care sporesc senzația de ireal. Fără personajele în costum de scafandru, imaginile subacvatice ale cenotei ar putea foarte ușor părea ale unui râu de la suprafață, fotografiat în crepuscul, pe vreme cețoasă.
