Șeful Unității de Implementare a Proiectelor POIM din cadrul Aquatim, Florin Arimia, este, dincolo de seriozitatea autentică, nu doar afișată, un om complex, care a învățat multe, s-a plimbat prin lumea asta mare și tehnică, din care și-a luat ce e important și a dat mai departe altora, căci e un om generos!  Florin și-a perfecționat ingineria alert și sigur, pentru că timpul face pași uriași în domeniul proiectării, al managementului, al oricărei „subdiviziuni” tehnice până la urmă, soluțiile noi în domeniul alimentării cu apă, al canalizării, apar rapid și ele trebuie importate imediat, dacă vrei să ții pasul cu modernismul, în cel mai bun sens al cuvântului. Deviza Aquatim este aceasta, principiul colegului nostru este acesta!

Numele lui Florin Arimia se află trecut – pentru posteritate, deși nu suportă termenul acesta! – pe pavajul din Piața Unirii, ca specialist care a contribuit la refacerea majoră a unuia dintre cele mai frumoase obiective turistice ale orașului.

Florin Arimia merită, categoric, un interviu. Iată-l!

Ai un CV greu, un traseu profesional extraordinar, dus între „intern” și „extern”, România-Marea Britanie. Hai să epuizăm inteligent etapele și să punctăm ce a fost important și în ce sens. Iprotim, deci: primul loc de muncă a adus cu sine și primele realizări?

Sigur ca da! Am pornit ca inginer proiectant iar, după câțiva ani, am ajuns șef de proiect în cadrul IPROTIM. Vreau să insist asupra unui amănunt important: procentul inginerilor care chiar ajung să facă proiectare este sub 1%, deci e o realizare din start! În timp, după ani de experiență acumulată, ajungi și la statutul de project manager. Trebuie să stăpânești deopotrivă partea tehnică și partea financiară. Tatăl meu spunea că dacă ajungi să le știi pe amândouă, ești inginer! Am învățat enorm de la tata! (Tatăl colegului nostru a fost un inginer de top al Timișoarei, recunoscut în acest mediu tehnic select n.r.).

Revenind la întrebare, consider că, în această meserie, în această profesie, niciodată nu e suficient cât știi, înveți și te perfecționezi continuu, pentru că provocările sunt incredibile.

Cu Aquatim te-ai întâlnit, prima dată, în 2002, când ai lucrat la proiectul Reabilitatea stației de epurare a apei uzate Timisoara, prin Programul ISPA, ca manager de proiect. Amintiri frumoase? Ele au fost determinante în reîntoarcerea ta?

Cu Aquatim ma „întâlnisem” mai devreme, pe când lucram la IPROTIM, inclusiv ca șef de proiect pentru reabilitarea stației de epurare Timișoara (proiect pregătitor pentru ISPA), dar mai ales în cadrul proiectului ISPA, ca și deputy team leader (subcontractant al Halcrow). Oricum, prin natura muncii, aveam interacțiuni permanente cu Aquatim.

Ajungem la Halcrow Romania. Ai pornit drept manager de proiect si inginer proiectant în diverse proiecte din domeniul canalizării apelor uzate. Cred că, aici, trebuie să extindem detaliile! Ai lucrat pentru acest titan, și de aici, din Timișoara, și din/în Marea Britanie, în mai multe etape profesionale. Ce înseamnă munca într-o companie de un asemenea calibru? Se diferențiază în vreun fel românii de britanici, atunci când proiectează? Dar atunci când execută?

Prima mea zi de lucru la Halcrow a fost direct în Marea Britanie, fiind angajat al Halcrow Group Ltd. în anul 2002. Din 2008 m-am întors în România și am lucrat de aici pentru acest consorțiu.

E important de știut că, până la revenirea în țară, am lucrat pe un proiect complex, foarte important acolo, vital aici – după ce a fost „importat” cu succes – SAMTID – PHARE 2002 – Reabilitarea infrastructurii din orasele mici si mijlocii, cu fazele complete, pilot și extindere, în fapt cel care a statuat forma de organizare actuală a operatorilor regionali de apă și canalizare. Eu am avut un rol, evident în partea tehnică a ecuației acestui proiect.

La 1 ianuarie 2008, m-am întors în România, pentru că mi s-a dat o responsabilitate majoră, aceea de a deschide un Birou Permanent al companiei, la Timișoara. Până în 2016, am fost manager regional al acestui Birou Permanent, cu o responsabilitate uriașă. A fost o muncă foarte interesantă și solicitantă, evident și onorantă!

Dacă ar fi să numesc o diferență între modul de lucru România versus UK, pot spune că în Marea Britanie se pune un accent mai mare pe pregătire/planificare.

Ai lucrat la proiecte impresionante. Ai un top?

Nu.Toate proiectele sunt importante, iar cele la care ai lucrat anterior te ajută enorm la capitolul experiență.

Pot face alții ceea ce noi nici nu visăm, sau nu i chiar așa? Ce primează? Creierul sau banii?

Ambele!

Acum, ești șef Unitate de Implementare a Proiectelor POIM. Te regăsești în poziția aceasta? Cum o gestionezi, ți-e greu?

Nu e greu, e doar foarte complex, provocator profesional, atractiv și important pentru infrastructura de apă și apă uzată!