Vasile Cocheci – omul care a marcat chimia românească

Reperul învățământului universitar din Banat este anul 1920, prin înfiinţarea Şcolii  Politehnice  din  Timişoara,  cu  prima  ei  facultate,  cea  de  Electromecanică. În anii ce-au urmat, s-au adăugat și alte facultăți tehnice, precum Facultatea de Construcţii (1945) şi Facultatea de Chimie Industrială (1948).

Numele care merită și trebuie menționat, în ecuația înființării unei școli de inginerie chimică, la Timișoara, este profesor dr. Coriolan Drăgulescu, fost cadru didactic al Facultăţii de Chimie din Cluj. În calitate de membru al corpului didactic al Politehnicii timişorene, profesorul Drăgulescu începe demersurile pentru realizarea acestei “borne” științifice, avându-l alături pe omul de știință, prof.dr. Ilie Murgulescu, rector al Politehnicii din Timişoara din acea vreme.

Trecând peste etape complexe, după foarte multe greutăţi, odată cu reforma învăţământului din 1948, apare Decretul de înfiinţare a noii Facultăţi de Chimie Industrială în partea de vest a ţării. Prin Decretul Prezidenţial nr. 161, din 22 iulie 1948, al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, pe baza deciziei nr. 1111 din 1948 a Consiliului de Miniştri, se înfiinţează Facultatea de Chimie Industrială la Politehnica din Timişoara!

Omul care a marcat indiscutabil chimia românească, dar și generații întregi de studenți, este inginerul, chimistul, profesorul și membru corespondent al Academiei Române, Vasile Cocheci. S-a impus ca o adevărată personalitate a științei timișorene și apoi naționale.  S-a născut la 24 octombrie 1922 în comuna gorjeană Bâlteni, dar a trăit de mic copil în Timișoara. Din 1933 până în 1941 a făcut studiile liceale la liceul “C.D. Loga” din Timișoara, fiind unul dintre absolvenții eminenți, iar între anii 1941 și 1946 a urmat cursurile Facultății de Chimie Industrială din București, pe care a absolvit-o cu “Magna cum laude”.

Imediat după absolvire, Vasile Cocheci a devenit asistent la catedra de Chimie Fizică și Analitică a Politehnicii timișorene și un an mai târziu a fost promovat șef de lucrări.

Odată cu înființarea Facultății de Chimie Industrială din Timișoara, a fost numit conferențiar la disciplina de Tehnologie Chimică Generală, unde a predat un curs de Metalurgie Generală.  Din 1963 a devenit profesor titular și șef de catedră, ocupând timp de mai mulți ani și funcția de secretar științific în consiliul științific al facultății.

Vasile Cocheci a fost redactor responsabil al Buletinului științific și tehnic al Institutului Politehnic și membru în conducerea “Revue Roumaine de Chimie”, decan al facultății și prorector, conducător științific pentru lucrări de doctorat. În lunga sa carieră didactică, omul de știință a fost un veritabil inventator în domeniul chimiei și întemeietorul unei școli de cercetare la Timișoara. Vasile Cocheci a organizat șapte laboratoare de chimie și fizică, printre care și un laborator de chimia și tehnologia apelor, în care astăzi se pot efectua peste 30 de lucrări practice cu caracter microindustrial, aparatura fiind executată în cea mai mare măsură în atelierul mecanic al catedrei!

Profesorul Vasile Cocheci a condus cursuri postuniversitare în domeniu despre tehnici și tehnologii moderne în combaterea poluării apelor și a statuat o contribuție remarcabilă în domeniul potabilizării apelor, dar și a valorificării deșeurilor și a unor resurse naturale. A realizat și dat în funcțiune prima hală pilot din învățământul superior chimic pe platforma Azur iar, în 1976, hala pilot de la platforma Uzinelor Textile Timișoara.

A insistat și reușit să întemeieze învățământul de mediu și școala de cercetare în acest domeniu. Vasile Cocheci a scris peste 400 de lucrări științifice și didactice de referință, comunicări științifice, elaborate împreună cu colaboratorii săi și publicate în reviste importante din țară și străinătate, dar și prezentate în cadrul congreselor din țară. Profesorul Cocheci are în palmares 27 de invenții și patru inovații.

Din anul 1990, a fost numit profesor consultant la Facultatea de Chimie Industrială din Timișoara, iar din 9 martie 1991 a devenit membru corespondent al Academiei Române. S-a stins din viață la vârsta de 74 de ani, însă a rămas permanent în memoria specialiștilor din domeniul chimiei și al mediului, în plan didactic și în cel al cercetării.