Fundația Aquademica organizează, împreună cu Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (UTCB) şi revista Detectivii Apei Pierdute workshop-ul cu tema Experți internaționali vs. pierderi de apă: dezbateri, studii de caz, bune practici. Evenimentul, dedicat specialiştilor în localizarea pierderilor de apă, va avea loc la București, în perioada 5-7 noiembrie, fiind găzduit de Facultatea de Hidrotehnică a UTCB.
Manifestarea este la a patra ediție din seria de întâlniri-ateliere periodice, inițiate de Fundația Aquademica sub numele Detectivi apei pierdute. Ca în fiecare an, participanții la workshop, salariați ai companiilor de apă, consultanți, experți în aparatură și tehnologii vor avea oportunitatea de a-și împărtăși din experiența, provocările și practica de zi cu zi, în cadrul sesiunilor interactive, adevărate „arene” de discuții.
Invitatul special al ediției 2018 este Jurica Kovač, din Croația, consultant cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, membru în grupul dedicat pierderilor de apă din cadrul Asociației Internaționale a Apei. Jurica Kovač va prezenta specialiștilor din România aspecte și studii de caz din practica sa, referitoare la analiza pierderilor de apă, managementul proiectelor, abordări teoretice și practice.
Detalii organizatorice despre desfășurarea evenimentului, înscriere etc pot fi găsite la: http://detectiviiapeipierdute.ro/workshop-despre-pierderi-2018/.