Centrul Aquapic, de la fosta uzină de apă industrială din Timișoara, și-a deschis porțile în aprilie. Activitatea a început în forță, cu circa 400 de copii înscriși în prima zi și a continuat în cam același ritm în săptămâna 15-19 aprilie, o săptămână „altfel”, pentru multe unități de învățământ din Timișoara.

Dar fiind numărul record de vizitatori, pentru mai multă fluiditate, jocurile educative au fost organizate pe „insule” de activități unde copiii au poposit, pentru câte o scurtă incursiune în lumea apei, fie ea din oraș sau din natură. Vizitatorii au fost ghidați astfel, de la o insulă la alta, pe un traseu potrivit vârstei și preocupărilor lor.

Preșcolarii au dat, spre exemplu, culoare circuitului apei în natură pe panoul dedicat, în timp ce, pe partea cealaltă, copii ceva mai mari construiau cu ajutorul unor magneți traseul paei de la vapor la fulg de nea și din vârf de munte până în ocean.

Cea mai vizitată destinație Aquapic a fost… canalizarea orașului. Toate grupurile, indiferent de vârstă, au rezolvat corect jocul cu întrebarea ce aruncăm și ce nu la toaletă, ceea ce ne face să sperăm că, probabil peste o generație, mentenanța canalizării va fi mult mai ușoară. Pescuitul deșeurilor din canalizare a fost de asemenea, o probă disputată cu mult interes de micii vizitatori.

Povestea vechii uzine am spus-o în mai multe feluri, pentru toate vârstele. Sacul magic cu indicii despre apa industrială, pompele, motoarele și podul rulant, imaginile clădirilor de început de secol XX au atras și încântat, fiecare în parte, altă categorie de vizitatori.

Laboratorul de experimente, construirea unei mini-rețele, și, mai ales, jocurile cu apă, au fost, de asemenea, puncte fierbinți pe traseul Aquapic. De mare ajutor în prima săptămână de activitate din acest an a centrului au fost elevii clasei a XI-a de la Colegiul Bănățean, foști vizitatori ai centrului, acum prezenți ca voluntari! Tinerii, Raluca Ionuț, Andrei Gozman, Teodora Sava, Sara Stancu, Andreea Nica, Andreea Cojoacă, Patricia Ursu, Damian Zaga, Patrisia Petrovici, Alexandra Todor, Tara Răsădea, Alicia Sferlea, ne-au arătat că și-au însușit cu brio cel puțin una din lecțiile învățate tot aici la Aquapic, în mini-laboratorul de experimente, și anume că este nevoie să fii DEDICAT, IMPLICAT și ORGANIZAT pentru a avea succes, în orice faci.

Echipa de voluntari a fost completată, în mod fericit, de studenți UPT, o adevărată trupă de „comando”. Viitorul inginer chimist,  Cristian Bălescu,  dar și viitorul comunicator, Alexandra Brindescu, studentă la Științele Comunicării, au ajutat cu suport tehnic și logistic, au participat la îndrumarea activităților pentru elevi mai mari, din minilaboratorul Aquapic și la promovarea centrului. Ne-au fost de mare ajutor!

Le MULȚUMIM și îi felicităm pentru seriozitatea și priceperea cu care și-au îndeplinit misiunea de voluntariat!

Foto: Alexandra Kovacs