La circa 120 kilometri de Timișoara, în Serbia, lângă orașul Titel, călătoria Begăi se sfârșește, apele acesteia unindu-se cu cele ale râului Tisa. În Titel, un oraș din Voievodina ce numără în prezent aproximativ 5.000 de locuitori, s-a născut acum 145 de ani, o fată pe nume Mileva Marić. În acea vreme, nu era un lucru obișnuit ca fetele să meargă la școală. Dar Milevei îi plăcea să învețe, iar dragostea ei pentru învățătură a purtat-o într-o călătorie extraordinară în lumea științelor exacte, alături de nimeni altul decât… Einstein.

Mileva a fost prima soție a lui Albert Einstein, iar viața lor împreună a fost și dulce și amăruie și nicidecum ușoară. Mileva Marić-Einstein a avut de luptat cu prejudecăți și bariere, greutăți și întâmplări nefericite și este greu de spus dacă întâlnirea ei cu marele savant i-a adus mai mult rău sau bine în viață. Putem spune fără să greșim însă că lucrurile care au făcut ca „traiectoriile” celor doi să fie alăturate, ani la rândul, și anume curiozitatea științifică, alegerea cărărilor nebătătorite, pasiunea pentru fizică și matematică, le-au adus bucurie și, foarte probabil, au contribuit la formarea masei critice din care a „explodat” teoria relativității.

Mileva Marić a fost un fizician cu o inteligență remarcabilă și se pare că numele și contribuțiile ei la lumea științei au rămas cumva ascunse în umbra laureatului Nobel. Mulți cercetători și biografi sunt astăzi de părere că soția lui Einstein a fost co-autor la tezele importante ale acestuia din primii ani de activitate și că aportul ei a fost unul cel puțin semnificativ, dacă nu esențial. Diverse mărturii scrise și consemnări, corespondența păstrată, scrisorile pe care și le-au scris cei doi sau le-au scris prietenilor susțin imaginea unei colaborări foarte apropiate între Mileva și Albert, a unei munci de cercetare în tandem, la proiecte comune. Astfel de referințe nu sunt nici puține, nici vagi. Numai că lipsa dovezilor directe, absența numelui Marić pe lucrările științifice trimise spre publicare fac ca recunoașterea Milevei să rămână o chestiune controversată.

Totuși, chiar și oponenții cei mai înverșunați ai Milevei admit că ea a jucat un rol important, din punct de vedere intelectual, în formarea lui Einstein în anii de studenție precum și în primii ani ai căsătoriei lor, când s-au născut teoriile sale revoluționare, fizica cuantică și relativitatea. Ce și cum s-a întâmplat, de ce așa și nu altfel sunt întrebări ale căror răspunsuri se găsesc printre rânduri, în povestea de viață a Milevei Maric-Einstein, una plină de provocări.

Mileva a fost prima din cei trei copii ai unei familii înstărite din Austro-Ungaria, de descendență sârbă. Avea un defect congenital la șold și șchiopăta ușor. Din fire era tăcută și îi plăcea la școală, îi plăcea să învețe, de toate, de la matematică la limbi străine. La sfârșitul secolului XIX, fetele nu era încurajate să meargă foarte departe cu educația și nu aveau „intrare” la profilele de știință, dar Marija și Miloš, părinții Milevei, aveau mijloacele necesare să susțină visul fiicei lor, așa că au obținut aprobări și dispense, au plătit taxe și așa a trecut eleva cu drag de învățătură prin mai multe școli, de la Sremska Mitrovica la Novi Sad apoi la liceu, în Zagreb și în cele din urmă studentă în Elveția, în periplul ei fiind, de multe ori, o fată singură într-o lume a băieților.

Politehnica din Zürich a fost locul unde cei doi s-au întâlnit, în 1896. Ea avea 21 de ani, el 17, dar erau colegi de grupă, o grupă de doar cinci studenți, patru băieți și Mileva. Aveau preocupări și interese comune, învățau împreună, se completau bine unul pe altul, așa că prietenia și dragostea au urmat firesc. În scurt timp, cei doi au devenit inseparabili, un cuplu unit de pasiunea împărtășită pentru fizică. Până la sfârșitul facultății, în 1900, Mileva și Albert aveau note similare, evident mari, cu excepția fizicii aplicate, unde ea a obținut calificativul maxim, 5, iar el pe cel minim, 1. Mileva, o minte metodică și organizată, excela la munca experimentală.

În anul 1900, norii se adună pe cer. Mileva „pică” examenul de diplomă, un examen oral pe care toți colegii ei îl promovează cu note mari. Nici cu dragostea nu stătea prea bine. Pentru părinții lui Albert nu era o noră „eligibilă”, prea intelectuală, prea bătrână și nu evreică. Faptul că tânărul Einstein nu avea un loc de muncă complica și mai tare tabloul. Când la distanță, când împreună, cei doi fizicieni entuziaști reușesc cumva să treacă peste această perioadă grea, dând meditații și susținându-se reciproc. În decembrie, ei trimit spre publicare un articol despre capilaritate, semnat evident, Albert Einstein, deși amândoi se referă la acesta ca la „articolul nostru”. În acele timpuri, numele unei femei, ca și co-autor pe o lucrare, atrăgea inevitabil ridicări de sprânceană vizavi de credibilitatea și calitatea conținutului. Susținătorii Milevei sunt de părere că decizia de a semna lucrările comune cu numele lui Einstein a fost una a cuplului, prin care Mileva vroia să își ajute iubitul să devină cunoscut și, astfel, să își găsească un loc de muncă. În fond, de succesul lui se lega fericirea ei, și asta la modul foarte concret și pragmatic, o condiție obligatorie pentru căsătorie fiind existența unui job pentru el. Se spune că, ani mai târziu, întrebată fiind de ce nu își semnează munca, Mileva ar fi replicat printr-un joc de cuvinte – dar de ce, doar suntem amândoi „ein Stein” (în limba germană, o piatră).

Anii curg mai departe tot cu „turbulențe”. După o mini vacanță romantică la Lacul Como, Mileva rămâne însărcinată. Un copil în afara căsătoriei era inaceptabil social, iar Albert, în continuare șomer, nu se putea căsători cu ea. Cu un drum incert în față, tănăra viitoare mamă dă din nou examenul de licență, în vara anului 1901 și, din nou, nu reușește să treacă. Este sfârșitul brutal al visului ei de a absolvi facultatea. Se întoarce în Serbia, la părinți și în ianuarie 1902 naște o fetiță, un secret bine păstrat zeci de ani, până când au fost publicate scrisorile celor doi. Einstein scrie despre micuța Liserl, căci așa o chema pe fetiță „o iubesc atât de mult și nu am întâlnit-o încă!”. Nu o va întâlni, Liserl dispare fără urmă. Foarte probabil a fost dată spre adopție și sunt indicii că ar fi murit de scarlatină în primul an de viață.
Încet-încet, soarta pare să le surâdă. În vara aceluiași an, Einstein obține un post la Oficiul de Brevete din Berna, iar în toamnă, înainte de a se stinge, tatăl său îi acordă permisiunea de a se căsători. Albert și Mileva s-au căsătorit în ianuarie 1903.

Perioada următoare este grea, dar prolifică. El lucrează 8 ore pe zi, ea preia sarcinile administrative, acasă, iar seara, lucrează împreună, la lumina lămpii de kerosen, până târziu. În 1904, se naște un mic miracol, fiul lor Hans-Albert, iar 1905 reprezintă încununarea eforturilor și a căutărilor de până acum. În Annus Mirabilis, anul miracol, cum este numit acum, Einstein a publicat patru lucrări ce au schimbat percepția despre spațiu, timp și materie, printre care cea despre efectul fotoelectric (ce a dat naștere teoriei cuantice și i-a adus la Premiul Nobel în 1921), cea despre teoria specială a relativității și celebra e = mc2.

Peter Michelmore, unul dintre biografii săi, a scris că, după ce a petrecut cinci săptămâni pentru a finaliza articolul despre bazele teoriei speciale a relativității, Albert „a plecat la culcare două săptămâni. Mileva a verificat articolul din nou și din nou, apoi l-a trimis prin poștă ”. După un astfel de tur de forță, cuplul a luat o mică vacanță, ajungând și în Novi Sad, la părinții Milevei. Se pare că aceasta i-ar fi spus atunci tatălui său: „Înainte de plecare, am terminat o importantă lucrare științifică care îl va face pe soțul meu cunoscut în întreaga lume.”

Așteptările Milevei au fost întemeiate. Drumuri s-au deschis, iar cariera tânărului Einstein a făcut salturi înainte, ocupând poziții la catedre ale universităților din Berna, Praga, Berlin. În 1910 li s-a născut încă un copil, Eduard. Dar relația se deteriorează și cei doi se înstrăinează și în iubire, și în muncă. În 1914, în prag de război, Marić își ia copiii și se întoarce la Zurich. Mileva și Albert au divorțat în 1919 și în același an, el s-a recăsătorit cu verișoara sa, Elsa Löwenstahl.

Peste 2 ani, Einstein a primit Premiul Nobel. Lui i-a revenit gloria, iar Milevei banii, conform înțelegerii de la divorț, echivalentul a circa 32.000 de euro din ziua de azi. I-a investit în câteva clădiri, pe care le-a dat în chirie. Din nefericire, veniturile din chirii nu fost suficiente pentru a acoperi nevoile financiare ce aveau să o copleșească. Zece ani mai târziu, Eduard, la vârsta de 20 de ani, s-a îmbolnăvit de schizofrenie. Mileva se întreținea și din munca ei, dădea meditații, dar cheltuielile cu spitalizarea și tratamentele fiului bolnav creșteau, așa că a fost nevoită să vândă proprietățile, păstrând-o doar pe cea în care locuia. De acum și până la sfârșit viața rămâne grea pentru Mileva. A murit la vârsta de 72 de ani, în 1948, în Zurich. Albert a murit la 76 de ani, pe patul de spital, în Princeton, SUA, după ruptura unui anevrism de aortă abdominală.

Între Mileva și Albert, odată înstrăinați, au apărut, pe rând, frustrări, resentimente, dar și reconcilieri și acceptarea. Observând la un moment dat, cu amărăciune, că celebritatea, pe care o visase și pentru care muncise (!), îl face pe Einstein să aibă tot mai puțin timp pentru familia lui, Mileva ar fi spus „așa e cu faima, unii se aleg cu perla, alții cu cochilia”.

Recunoașterea a venit târziu pentru Mileva. În 2005, o placă memorială a fost pusă pe casa unde a locuit, în Zürich, pe Huttenstrasse 62. În același an, bustul ei a fost instalat în Sremska Mitrovica, unde a studiat, un alt bust se află în campusul Universității din Novi Sad, iar liceul din orașul ei natal, Titel, îi poartă numele.

Cât din Mileva și cât din Albert este în lucrările din Annus Mirrabilis? Când doi oameni sunt apropiați, sunt compatibili și lucrează cu dedicare la un proiect comun, e greu de tras o linie și de spus unde începe și unde se termină contribuția fiecăruia. Să zicem că este… relativ? Cert e că viața Milevei, cu sau fără Einstein, ar fi fost diferită, în detalii care contează, dacă s-ar fi născut cu o sută de ani mai târziu. Fata care iubea  școala ar fi terminat, cu siguranță, facultatea, și, foarte probabil, ar fi profesat, poate ar fi devenit la rândul ei, profesor, cine știe…