Între 30% și 50% din apa distribuită populației, pentru consum dar și pentru uz agricol, este furată în fiecare an, în întreaga lume. Acesta este unul dintre rezultatele unui raport complex despre infracțiunile legate de mediu, la nivel global, realizat de Interpol în colaborare cu Programul pentru Mediu al ONU (UNEP).
Raportul Interpol-UNEP publicat în anul 2016 (sursă Interpol), definește furtul de apă ca fiind „ apa ce nu aduce venituri, adică utilizarea neautorizată, respectov consumul necontorizat de apă, înainte ca această să ajungă la utilizatorul final căruia îi era destinată”. Potrivit acestui raport, regiunile care se confruntă cu un deficit de apă (de exemplu, sudul Europei și Africa) și zonele defavorizate marginalizate, cum ar fi mahalalele din India, Bangladesh sau Brazilia sunt cele mai vulnerabile la furtul de apă.
Un alt studiu internațional recent, condus de Universitatea din Adelaide, Australia, și citat de publicația The Guardian, aprofundează chestiunea, pornind de la informațiile raportului Interpol. Infracțiunea în sine nu este bine înțeleasă și nici cunoscută, sunt de părere autorii acestui studiu, care explică parțial lipsa de date despre furtul de apă prin faptul că cei care fură aparțin categoriilor vulnerabile și cu risc, din țările în curs de dezvoltare. „Totuși, se fură apă și în țările dezvoltate, în special în regiunile și comunitățile agricole”, a declarat Dr Adam Loch, principalul autor al studiului.
Căpșunile, marijuana și bumbacul – studii de caz pentru furtul de apă
Cercetătorii australieni au dezvoltat un cadru și un model pe care l-au aplicat la trei studii de caz, și anume pentru cultivarea bumbacului în Australia, a marijuanei în SUA și a căpșunilor în Spania. Potrivit autorilor, factorii declanșatori sau favorizanți ai furtului de apă sunt sociali (mentalitate și atitudine), instituționali și specific locali, legați de incertitudinea viitoare a disponibilității apei.
Modelul dezvoltat de cercetători permite decidenților din cadrul autorităților sau companiilor de apă să testeze impactul modificărilor sistemelor de detectare, urmărire penală și condamnare și să măsoare eficiența sancțiunilor în vigoare, care, sunt de părere autorii studiului, s-ar putea să nu fie suficient de decurajante pentru cei tentați să fure apa. Explicația este una relativ simplă – dacă obținerea apei pe căi legale este foarte complicată sau implică un cost mult mai mare decât al sancțiunii existente și dacă de acea apă depinde menținerea unei recolte, motivația cultivatorilor de a folosi ilicit apa va fi mai puternică decât frica de pedeapsă.
După cum se arată în articolul din The Guardian, furtul de apă a fost intens mediatizat în Australia anul 2017, de compania de televiziune ABC, în cadrul programului Four Corners, care a expus cultivatori de bumbac ce foloseau ilegal apă pentru irigații, în ciuda embargourilor în vigoare.
Modificarea legislației în sensul aspririi sancțiunilor riscă să fie nu doar nepopulară, ci și ineficientă, sunt de părere autorii studiului, care susțin necesitatea detecției și prevenirii furturilor de apă. „În Spania, autoritățile de reglementare au fost agresate de utilizatori atunci când au încercat să-i oprească să fure apă, iar în SUA, cultivatorii de marijuana au furat apă din hidranții de incendiu și poliția nu a reușit să facă ceva în acest sens”, a declarat Dr. Loch.
În concluzie, studiul recomandă managerilor companiilor de apă și autorităților care administreză aceste resurse să își canalizeze eforturile de eficientizare a sectorului nu numai spre îmbunătățirea tehnologiilor din zona de captare, tratare sau distribuție a apei ci și spre stoparea furturilor de apă. „Dacă am putea recupera 30 până la 50% din apa pierdută, de la cei care o fură, ar fi bine pentru toată lumea.”, spune Dr. Loch care este de părere că în timp ce miliarde de dolari sunt cheltuiți anual pentru a obține mai multă apă din mediu, se face prea puțin pentru a recupera apa de la cei care o fură pentru a obține un câștig.
Foto: https://pky-dripirrigation.com
