Exploatarea ghețarilor este o soluție radicală, ce presupune deplasarea unor ghețari uriași din Antarctica spre zonele sărace în apă dulce, unde să fie topiți și folosiți ca sursă de apă. Oricât de nebunească sau neverosimilă pare această idee, ea a fost luată în considerare de-a lungul timpului ca o alternativă viabilă și chiar atractivă. Așadar, de ce n-a fost încă pusă în practică?
Există cu siguranță o cantitate enormă de apă „captivă” sub formă de blocuri de gheață. Giganticul ghețar A68a, spre exemplu, care cântărește aproximativ un trilion de tone, s-a desprins din masiva banchiză Larsen C în 2017 și plutește în continuare în derivă în Atlanticul de Sud, aproape de coasta Georgiei. Mai mult, se estimează că, anual, de pe banchize se desprinde un volum de apă dulce mai mare decât consumă întreaga populație a globului.
Tot mai mulți ghețari „părăsesc” banchizele an de an și plutesc pe oceane provocând daune navelor, schimbând ecosistemul marin (prin inserarea unei cantități masive de apă dulce în oceane) și contribuind la ridicarea nivelului mărilor. În final, se topesc complet, iar apa dulce pe care o conțin este pierdută definitiv. Adepții exploatării ghețarilor argumenează că din moment ce această apă este oricum irosită, ar fi mai bine să fie utilizată de cei care au nevoie de ea.
Țări diferite, idei diferite
Ideea folosirii apei din ghețari „plutește” încă din anii ’50. În 2011 de exemplu, Dassault Systemes, o corporație de software din Franța, a făcut o modelare 3D pentru a vizualiza mișcarea unui ghețar din Newfoundland până în Insulele Canare. Cu toate că testul computerizat a demonstrat fezabilitatea ideii, francezii nu au pus-o niciodată în practică. O lucrare a Facultății de Drept din Boston demonstra că o acțiune unilaterală a Statelor Unite ar fi cea mai eficientă măsură pentru demararea unei industrii internaționale de exploatare a ghețarilor. Nici această acțiune nu a fost pusă în practică, deși s-a demonstrat că ar putea fi fezabilă.
Cu siguranță există o multitudine de obstacole de natură tehnică, ce trebuie depășite pentru a garanta succesul unei astfel de acțiuni. Începând de la puterea necesară tractării ghețarului, împiedicarea topirii acestuia pe drum și până la localizarea și alegerea ghețarului ideal, toate acestea sunt momentan extrem de greu de depășit. Chiar și așa, extragerea apei din ghețari este considerată de unii cercetători soluția la una din provocările majore ale epocii în care trăim, respectiv penuria de apă dulce.
National Advisor Bureau Limited, una din organizațiile care militează activ pentru exploatarea ghețarilor și totodată consultant al guvernului Emiratelor Arabe Unite, a început în 2018 un program pilot în valoare de aproximativ 60 – 80 de milioane de dolari, care presupunea transportul unui ghețar în Cape Town, Africa de Sud sau în Perth, Australia. Dacă se dovedea a fi un succes, atunci această acțiune se putea porni la scară mare.
National Advisor Bureau Limited estima că prețul transportului unui ghețar din Antarctica în Fujairah, Emiratele Arabe Unite se ridica la aproximativ 100 – 150 milioane de dolari. „Ar fi mai ieftin să aducem ghețarii și să-i folosim ca sursă de apă potabilă decât să utilizăm instalațiile de desalinizare, deoarece aceste instalații necesită investiții majore permanente”, spunea Abdulla Alshehhi, directorul general al National Advisor Bureau. Cu toate că proiectul a demarat în forță, el nu a fost dus la bun sfârșit, fiind oprit cândva în 2019.
Între timp, încălzirea globală și pierderea anuală a trilioane de tone de apă dulce din ghețarii care se topesc tot mai rapid, constituie niște certitudini imposibil de combătut, momentan. Dat fiind că trei sferturi din cantitatea totală de apă dulce de pe Terra este captivă în gheață, majoritatea în regiunile arctice, ideea exploatării ghețarilor rămâne viabilă atâta timp cât mai există ghețari care nu s-au topit încă.
