Mihai Grozăvescu: “Prin definiție, sunt un tip fericit!“
La cei 37 de ani, pe care și-i poartă cu seninătatea unui licean, Mihai Grozăvescu demonstrează că poziția pe care o deține în cadrul Aquatim – adjunct…
La cei 37 de ani, pe care și-i poartă cu seninătatea unui licean, Mihai Grozăvescu demonstrează că poziția pe care o deține în cadrul Aquatim – adjunct…
Șeful Unității de Implementare a Proiectelor POIM din cadrul Aquatim, Florin Arimia, este, dincolo de seriozitatea autentică, nu doar afișată, un om co…
Fiecare început de an aduce cu sine o stare de melancolie, să-i zicem, o rememorare mentală a ceea ce n-ai apucat să faci, în cel trecut, dar îți promi…
Robert Şerban (n. 1970) este absolvent al Facultății de Arte şi Design (secţia Istoria şi Teoria Artei), şi al Facultății de Construcţii (secţia Instal…
La 60 de ani pe care nu-i arată nicidecum, angajatul Aquatim Ion Mititelu, culturist cu o carieră de 35 de ani în spate, a revenit recent în prim-planu…
Valoarea unui om este dată, cu siguranţă, şi de puterea amintirilor impregnate în mentalul celor cu care a interacţionat sau interacţionează. Contează …
Adina conduce departamentul responsabil de cercetare și tehnologii noi din cadrul Aquatim, o adevărată „pepinieră” spune ea, un mediu propice de crește…
Cu toții știm că apa pe care o folosim merge la canal, dar nimeni nu-și pune problema ce se-ntâmplă mai departe cu această apă, după cum bine observă E…
Tipul omului blajin, de un calm desăvârşit, Mihnea Stanca ne explică ce are în comun locul său de muncă, Dispeceratul Apelor, cu tipul personalităţii s…
Inginer, absolvent al Facultății de Hidrotehnică, Bogdan este șeful stației de tratare Bega, principala uzină de apă a Timișoarei. Despre munca lui și …