În lunile martie şi aprilie, Aquatim a mai semnat încă patru contracte de lucrări din cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”. Toate acestea prevăd lucrări prin care se vor executa reţele noi de apă şi canalizare, în Buziaș, Făget, Deta și Recaș.
În cadrul proiectului menţionat, care beneficiază în proporţie de peste 70% de finanţare din fonduri europene, s-au deschis deja mai multe şantiere. În această perioadă, în Timişoara se lucrează pe străzile Theodor Aman, Radu de la Afumati, Homorod, Anvers, Grigore Ureche, Răscoala din 1907, Podgoriei, Romaniţei,Contemporanul, Bacalbașa, Sofocle şi Calea Urseni. Lucrările vor continua pe mai multe străzi din zonele de nord și sud ale Municipiului Timișoara.
Investiţiile constau în construcţia reţelei stradale de alimentare cu apă şi de canalizare, construcţia branşamentelor de apă, a căminelor de apometru, a racordurilor la canalizare precum şi a căminelor de racord pentru imobilele ce urmează a fi conectate la aceste sisteme. La finalul proiectului, în Timişoara, investiţiile vor însuma 10 km de reţea nouă de apă şi aproximativ 30 km de sistem de canalizare nou.
Proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş” este cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea totală a proiectului este de circa 119 milioane de Euro.