Noua staţie de epurare din Alba Iulia, o investiție de peste 10 milioane de Euro, cofinanțată din fonduri europene, prin Programul Operațional Sectorial Mediu, a fost inaugurată de curând la Alba Iulia, în prezența ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Construcția stației a început în luna aprilie a anului 2012 iar lucrările, executate de asocierea HOCHTIEF – Von Roll BHU, s-au finalizat anul acesta, în luna august.
Noua stație poate deservi până la 84.000 locuitori echivalenți și este prevăzută cu sisteme de automatizare, care îi asigură o funcționare continuă și eficientă, după cum au declarat reprezentanții companiei Apa CTTA Alba.
Tehnologia nouă asigură conformarea cu cerințele Directivei 91/271/CEE, privind epurarea apelor uzate urbane, incluzând epurarea biologică avansată cu nămol activat, nitrificare-denitrificare şi îndepărtare chimică simultană (opţional, și îndepărtarea biologică avansată) a fosforului. Nămolul rezultat din proces este stabilizat prin fermentare anaerobă și va fi utilizat în agricultură sau depozitat la groapa de gunoi.