La sfârșitul anului trecut, guvernatorul Californiei, Jerry Brown, a aprobat o lege cu privire la pierderile de apă. Măsurile pe care le-au luat companiile de apă pentru a reduce risipa se pare că nu sunt suficiente şi, de aceea, s-a adoptat o lege în privinţa reducerii pierderilor de apă. Noua legislaţie este adăugată Codului Apei (California Water Code – engl.) şi reprezintă unul dintre cele mai dure standarde de raportare a măsurilor şi rezultatelor obţinute de fiecare companie de apă în ce privește pierderile de apă.

Autorii proiectului de lege au constatat că, în ciuda disponibilităţii de aplicații software gratuite pentru auditul apei şi stabilirea celor mai bune practici de management al pierderilor, furnizorii nu îşi folosesc potenţialul pentru a controla pierderile de apă. Noua lege va solicita furnizorilor de apă să prezinte rapoarte anuale cu auditul pierderilor, măsurile propuse şi implementate și rezultatele obţinute. Raportul va fi întocmit de un expert tehnic independent, vizat şi validat de o comisie, iar apoi va fi publicat pe un site web dedicat, unde se vor putea face comparaţii între diverşii furnizori de apă. Procesul de validare trebuie să respecte principiile şi terminologia prevăzute de Asociaţia Americană a Apei (AWWA), prezentate în manualele şi aplicațiile software de audit al apei.

Proiectul de lege prevede, pentru anul fiscal 2016-2017, şi utilizarea de fonduri de până în 400.000 de dolari pentru îndeplinirea indicatorilor de performanţă. Departamentul tehnic AWWA va asigura asistenţă tehnică pentru furnizorii de apă, privind tehnicile de identificare şi localizare a pierderilor de apă, tehnicile de măsurare, managementul presiunilor, evaluarea conductelor și utilizarea dispozitivelor de detecție a pierderilor de apă. Departamentul AWWA poate lua în considerare stabilirea unui prag minim admisibil privind pierderile de apă, caz în care furnizorul de apă va trebui să se menţină la acest nivel impus.

Foto: experienceplumbing.com