Unii dintre noi visăm cu ochii deschişi la unica, incredibila şi fascinanta Grecie, indiferent de înscrisul de pe tăbliţa de intrare…pentru că, odată ce-i simţi aroma, n-o mai poţi uita vreodată! Ca turist, frumuseţile Eladei n-au nicio problemă în a se înfăţişa la tot pasul, pentru că sunt nesfârşite. Ca “trăitor”, coordonatele se schimbă. Nu radical, dar însemnat.

Mulţi dintre conaţionalii nostri au optat pentru Grecia în stabilirea viitorului traseu profesional, neomiţând din calcul un amănunt important: clima. Parcă e mai uşor să lucrezi departe de ţară când stai cu faţa spre leandri, portocali sau lămâi…

De aceeaşi părere este şi Daniel Pârvan, angajat de doi ani la Serviciul Administrativ al Aquatim SA, cu o istorie greacă în spate de 12 ani. Daniel a avut şansa vieţii de a lucra, în toţi aceşti ani, doar în Mykonos, cea mai exclusivistă insulă din insorita Grecie.

“Mykonos e o…minune! Radiourile greceşti îşi încep programul zilnic cu salutul Kalimera Mykonos, kalimera Elada!, ceea ce arată importanţa acestei insule de vis! Vizitatorii frecvenţi ai ei sunt vedete internaţionale, oameni de afaceri, milionari greci, şeici şi prinţi, mai mari din întrega lume “, ne-a spus Daniel.

Colegul nostru a lucrat în industria hotelieră, între 2001 şi 2013, la cele mai renumite resorturi de pe insulă, oferind consiliere turistică valurilor de clienţi. A optat pentru nemaipomenita zonă, ţinând cont de istoria locurilor şi de peisajele unice. Să nu mai vorbim de legende! Una dintre acestea spune că insula ar purta numele nepotului zeului Apollo, cel născut pe insula sacră Delos, aflată foarte aproape de Mykonos. Alta vorbeşte despre geneza insulei : Zeus, ajutat de Hefaistos şi Poseidon, se lupta cu Titanii pe care i-a aruncat în apele mării, în locul respectiv formându-se insula Mykonos, cuvânt care înseamnă „teren stâncos” sau „masă de pietre”.

Mykon2

“Am citit mult despre legendele Greciei antice, citesc şi acum. Cine ştie, poate zeii şi eroii chiar şi-au pus amprenta pe acele locuri! Sunt atât de frumoase şi mistice încât totul pare ceva ireal, desprins din alte lumi sau dimensiuni ”, ne-a mai spus Daniel.

A muncit mult, susţinut, încontinuu. Turişti din lumea largă i-au trecut prin “mână”, i-a consiliat şi îndemnat să-şi facă vacanţa vieţii pe insula de vis, i-a plimbat în lungul şi latul ei, le-a dezvăluit-o. A văzut, cunoscut nume mari internaţionale din industria de show business, a făcut poze cu ei şi le-a adus acasă, pentru albumul special! E o victorie doar să te imortalizezi cu…Abramovici, Jean Paul Gaultier, Diana Ross, Massimiliano Allegri (foto) sau fraţii Dean şi Dan Caten, pe care nu oricine o marchează!

Daniel Pârvan era cât pe-aci să-şi facă fiul grec, dar glasul sângelui a fost mai tare: “Soţia mea a rămas însărcinată în Grecia, dar n-a dorit să nască acolo. A venit în România şi… Daniel Ştefan e român! Acasă e acasă, oricum am privi lucrurile. Oricât de frumos a fost în Mykonos, oricât de mulţumit am fost de munca mea, nu vă pot descrie dorul de casă, de fapt sunt convins că înţelegeţi!“.

Angajatul Aquatim este mulţumit de viaţa lui şi n-ar schimba nimic. Nu dă sfaturi, nu are reţete de succes. Are doar o experienţă bogată şi multe amintiri de neuitat. Nu regretă nimic. Nici chiar că pe fiul său nu-l cheamă Dimitris… cum era programat iniţial.

“Dacă mă întrebi, sincer, îi recomand copilului meu să rămână aici, să-şi caute rostul printre ai lui, şi aici se poate realiza, dacă are voinţă şi este serios. Până la urmă, viaţa e a ta şi numai a ta. Decizia îţi aparţine“, este concluzia omului care nu s-a ferit de greci nici când i-au oferit daruri!

Delos, patria lui Apollo

Un loc ce l-a impresionat enorm pe Daniel Pârvan este insula Delos. Potrivit mitologiei antice, aici s-a născut Apollo. Toată insula e o mare de lumină pentru că nu există munţi sau copaci. Delos înseamnă “cea vizibilă”, deci vizibilă şi din ape. A fost adăpost pentru Leto – tânăra de care s-a îndrăgostit Zeus şi cea care l-a născut pe marele Apollo. Insula a fost zeci de ani centru religios, a fost împânzită de temple, locuinţe, pieţe, stadioane şi magazine; Pe insula Delos există şi acum urme ale marelui centru cultural şi comercial, ce merită văzute o dată în viaţă!

Foto: Daniel Pârvan cu Massimiliano Allegri, fost antrenor AC Milan.