Acum este inginer chimist și lucrează cu aparatură sofisticată de laborator, dar în urmă cu douăzeci de ani, Gyöngy a început „de jos” și, spune ea, tocmai aici a fost secretul reușitei. Primul job din Aquatim a fost de operator chimist la stația de tratare, unde prepara reactivii necesari pentru potabilizarea apei. Curiozitatea și dorința de a învăța și înțelege ce se întâmplă cu apa cu care lucra zilnic au făcut-o să meargă mereu înainte, de la operator la laborant tehnolog, și de la un departament la altul, până a ajuns la laboratorul de control al calității apei. Aceeași curiozitate a împins-o… în băncile școlii, iar facultatea a ajutat-o să stăpânească tot ceea ce „prinsese” lucrând ani de zile în branșă.

„Ce-nseamnă munca noastră de aici, de la laborator? Simplu! Controlul calității apei. A mai multor tipuri de apă, pentru că noi preluăm probe de la stațiile de tratare, din rețelele de distribuție, din canalizare sau de la consumatori care vor să afle cum e apa netratată, dintr-un foraj, apa de la robinet… Dar orice tip de apă ar fi, mersul este același: prelucrarea probelor, analiza lor și înregistrarea rezultatelor. Rezultate care le furnizăm, în final, clienților, fie interni, fie externi. Și colegii sunt clienții noștri!” (Gyöngyke Tieregan)

Pentru munca în orice fel de laborator trebuie, obligatoriu, să-ți placă ordinea și curațenia, lucrurile exacte și precise. În laboratorul de control al calității apei un surprinzător atu este… nasul! Nas pentru care Gyöngy e renumită printre colegi. „Întotdeauna am mirosit apa. În laborator trebuie să simți ce faci, să-ți folosești simțurile, până și echipamentele trebuie să le simți.” După douăzeci de ani de experiență în laborator, Gyöngy își dă seama din prima, după nas, dacă are în față o apă de foraj sau de rețea. Și nu dă greș niciodată!

 

Gyöngy nici nu mai ține minte dacă a vrut vreodată să fie altceva, cert e că acum n-ar vrea, pentru nimic în lume, să aibă altă meserie. Pasiunea o face să vorbească cu ușurință despre jobul ei, cu orice interlocutor, de la copiii care vizitează laboratorul sau uzina de apă până la studenții care vin să facă practică. N-o sperie rutina sau rigorile muncii de laborator. Provocări apar tot timpul, atunci când vrei să înveți lucruri noi. „Viitorul înseamnă să fii tot timpul la curent cu noutățile, să înveți să lucrezi cu echipamentele noi.”, spune Gyöngy, care așteaptă cu nerăbdare să facă cunoștință cu ICPMS, un aparat ultraperformant care „citește” în plasmă și poate detecta urme de metale la nivelul unor concentrații de părți pe trilion, sau, explică ea, mai pe-nțelesul tuturor, „în 3 minute, poate scana, dintr-o probă, aproape tot tabelul lui Mendeleev!”.


Tema anului 2016, pentru Ziua Mondială a Apei, sărbătorită în 22 martie, este WATER and JOBS. În luna martie, AquaȘtiri vă prezintă, într-o serie de articole, JOBURILE și OAMENII apei.